Comisarii de mediu au interzis activitatea unui punct de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz și au sancționat cu amendă în valoare de 50.000 de lei operatorul economic, întrucât nu a realizat măsurile impuse la un control anterior.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu, amplasamentul nu deține autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată și nu îndeplinește condițiile de autorizare. Toate deșeurile și vehiculele scoase din uz vor fi predate către operatori autorizați.
„Persoanelor fizice şi juridice au obligația de a realiza în totalitate şi la termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare, planul de gestionare a disconfortului olfactiv şi prevederile legale, de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecţia şi controlul în domeniul protecţiei mediului”, au transmis reprezentanții instituției. Citeste mai multe aici!
Doina Elena Federovici, senator PSD de Botoșani, a fost realeasă astăzi în funcția de secretar…
„Mai puțină birocrație. Mai multă funcționalitate. Un stat care lucrează pentru cetățeni, nu invers” –…
Un Nissan Qashqai 1.5 DCI, an 2008, unul dintre cele mai apreciate SUV-uri compacte pentru…
În ședința de astăzi a Consiliului Politic Național, PSD a decis susținerea adoptării, în regim…
Bajura a trăit astăzi, 1 februarie, un moment cu adevărat istoric și plin de har…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare, vineri,…