Autor: Muraru Costel

Reducerea normei zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei – Zi internaţională a muncitorilor. În 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Odată cu întrunirea (1886) Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite ale Americii şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii), George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia. La 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii; cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de oameni, dintre care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul? Aproximativ 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Paradoxal, ziua de 1 mai a devenit cunoscută în lumea întreagă ca urmare a unor incidente violente – petrecute, 3 zile mai târziu, în Piaţa Heymarket-Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000, iar în urma ciocnirii cu poliţia au rezultat mai multe victime. În 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii, s-a stabilit ca în ziua de 1 mai 1890 să aibă loc manifestaţii şi greve, pentru reducerea zilei de muncă de 8 ore. În 1889, social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a ll-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi...