Autor: Muraru Costel

9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 – sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai. Proclamarea independentei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranitatii otomane. În acea zi memorabilă, Mihail Kogâlniceanu, declara în Parlamentul țării: ‘suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare’. Independența astfel proclamată trebuia consfințită și apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti și recunoscută apoi de puterile europene. Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european. Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI – ‘Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice…. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie’. Ziua Europei În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de...

Află mai multe

Cea mai bună rețetă de SOCATĂ

  Florile de soc sunt recomandate ca terapie pentru combaterea multor afectiuni: digestive (au proprietati diuretice si laxative), respiratorii (raceala, gripa si bronsita), dermatologice, oculare, afectiuni reumatice, cardiace sau de nutritie (in curele de slabire). Pentru a prepara socata aveti nevoie de 14 flori mari de soc cat mai parfumate (cam cât palma), 10 litri de apă minerala plata(iesiti bine la pret daca luati doua bidoane de cate 5 l fiecare), 4 lămâi, 1 kg de zahar brun, 10-12 boabe mari de orez pentru fermentaţie(se pot pune si 5g de drojdie proaspata dar din ce am testat, gustul de soc pare mai „curat” atunci cand folosim boabe de orez) si pentru un gust racoritor desavarsit….cateva frunze de menta proaspata atunci cand o serviti. Recomandam sa evitati a folosi socul aflat pe marginea drumurilor foarte circulate de masini si poluate. Cele mai parfumate sunt florile de soc din paduri, asa ca daca aveti posibilitatea de a le procura, va sfatuim sa le alegeti pe acestea. Mod de preparare socată Cele 14 flori de soc se pun într-un borcan de 10 litri sau doua vase 5 litri fiecare curate, fara urme de grasime pe ele si in care sa incapa, in mod egal, cate 5 l de apa si sa mai ramana putin loc pentru zahar si lamai, se adauga apa şi lamaile taiate felii si stoarse bine de sucul lor...

Află mai multe

La mulți ani de Ziua Mamei!

Ziua mamei se sărbătoreşte în România în prima duminică a lunii mai. A fost instituită prin Decretul 1468 privind promulgarea Legii pentru instituirea Zilei mamei şi a Zilei tatălui, semnat de preşedintele României, Traian Băsescu, la 13 octombrie 2009, şi publicat în M.O. 694/15 octombrie 2009. Astfel, Legea 319/2009 prevede, pe lângă instituirea Zilei mamei, în prima duminică a lunii mai, şi instituirea Zilei tatălui, care se sărbătoreşte în cea de-a doua duminică a lunii mai. Iniţiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), precum şi un grup de şapte parlamentari. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, la 9 iunie 2009, şi de Camera Deputaţilor, la 29 septembrie 2009. Prin sărbătorirea Zilei mamei, este subliniată importanţa acesteia în viaţa de familie şi în universul copilului. Până în anul 2009, România era printre puţinele state ale lumii, care, în lipsa unei Zile a mamei, a marcat doar Ziua femeii – 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificaţii. De jur împrejurul lumii, există date diferite pentru marcarea acestei sărbători, dintre acestea remarcându-se 8 martie, când este celebrată şi Ziua internaţională a femeii, sau 21 martie, prima zi de primăvară. Potrivit site-ului www.mothersdaycelebration.com, în cea mai mare parte a ţărilor care marchează această zi, ea este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, printre acestea numărându-se: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria,...

Află mai multe

De Rusalii 2018, urmeaza cea mai mare vacanta, pregatita de Guvern pentru angajati

  Rusalii 2018. Anul acesta Rusaliile se sarbatoresc duminica pe 27 mai, iar pe 28 este tot zi libera. Astfel, Guvernul va oferi angajatilor 9 zile! Rusalii 2018. Viorica Dancila va oferi bugetarilor cea mai mare mini-vacanta pe care un guvern a daruit-o vreodata. Este vorba de zilele de 29, 30 si 31 mai care vor face punte intre sarbatoarea de Rusalii, 27 si 28 mai, zile libere prin lege si 1 iunie tot libera prin lege. Astfel, elevii si bugetarii vor beneficia de o vacanta de 9 zile, de sambata, 26 mai, pana duminica, 3 iunie, inclusiv, urmand ca zilele pierdute sa fie recuperate sambata, 9 iunie si pe parcursul programului zilnic, prin prelungirea orelor de program, pana la data de 15 iunie. Astfel acest guvern al bugetarilor spera sa ii fidelizeze definitiv pe angajatii platiti din fonduri publice, carora le-au fost marite salariile substantial, spre deosebire de angajatii din mediul privat care au pierdut la salarii in urma „revolutiei fiscale”. Rusaliile, Cincizecimea sau Pogorararea Sfantului Duh, una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, sunt praznuite la 50 de zile de la Inaltarea Domnului, cand Duhul Sfant s-a coborat la apostoli, fiind cunoscuta si ca ziua intemeierii Bisericii, cand s-au convertit la crestinism 3.000 de oameni. De Rusalii se leaga mai multe superstitii si oamenii pastreaza inca unele traditii: isi impodobesc casele cu frunze sfintite de tei sau...

Află mai multe

60 de pensionari români au pensii de câte un miliard de lei, adică de 25.000 de euro pe lună. Cine sunt aceștia și cum e posibil?

„ Pepene Gheorghe Este cea mai mare rusine pentru Romania.In Romania nu exista justitie de 28 de ani ,ca daca exista nu se fura flota Romaniei ,Parcul de vagoane si locomotive a CFR,nu se furau milioanele de hectare de padure , nu se vindea toata industria Romaniei pe nimic la strainii ,nu se vindea pertolul si gazele naturale si altele ,iar Romania astazi nu mai putea fii acuzata ca este cea mai corupta tara din lume, ca este tara hotilor,pedofiililor,mafiotilor si a tuturor relelor.”///Într-o Românie în care mulți pensionari sunt muritori de foame, într-o Românie care și-a alungat din cauza lipsurilor 3,5 milioane de oameni peste graniță, există persoane care au pensii uriașe. Și nu vorbim de 1.000 sau 2.000 de euro, ci de 25.000 de euro / lună. Dacă strigător la cer nu vi se pare o sintagmă potrivită pentru această situație, atunci nu știu ce să mai zic. Informația a fost confirmată astăzi de Ministerul Justiției, într-un set de răspunsuri dat pentru HotNews.ro, ca urmare a unei postări făcută pe Facebook în urmă cu două săptămâni de Raluca Prună, Ministrul Justiției. Cine sunt cei care au ajuns să încaseze astfel de pensii nesimțite? – 60 de magistrați care se dedulcesc cu peste un miliard de lei vechi pe lună. Ca să înțelegeți uriașa injustiție socială pe care o finanțăm cu toții, faceți un calcul simplu, comparând pensia...

Află mai multe

Asculta Live Radio Glasul Nordului

Descarca de aici playerul de ascultare al radioului

Vino și tu în lumea online! Descoperă puterea internetului!

CONSULTAȚII OFTALMOLOGICE COMPLETE IN DOROHOI LA PODUL BOTOSANILOR

FOTO VIDEO VALY HUDESTI Deținem echipamente profesionale cu ajutorul cărora putem filma Nunti Botezuri,Zile Onomastice si alte evenimente din viata dumneavoaste totul la un pret acceptabil Contactati-ne la nr de telefon 0730854639

 

VIZITATORII SITE TIMP REAL glasulnordului.ro

LA GĂLEATĂ 0741091656-0743186449 SERVICII COMPLETE

GLASUL NORDULUI RADIO

DE LA ACEST PLAYER
PUTETI CONTROLA VOLUMUL




Sine de pret, etichete si produse din plexiglas!

FLORĂRIE EVI*LEN-DARABANI

REPARATII ELECTRONICE IN BOTOSANI

Servere Radio, Gazduire Web, Domenii

Promovam Judetul

Vă invit să promovăm împreună frumusețile și bogăția culturală a județului nostru! HAI LA BOTOȘANI!

Promovare județul Botoșani – Hai la Botosani!

Vă invit să promovăm împreună frumusețile și bogăția culturală a județului nostru! HAI LA BOTOȘANI!

Publicată de Dorin BIRTA pe Joi, 9 noiembrie 2017

https://myradioonline.ro/glasul-nordului

VAND BALAST SORT SI NISIP

ALESYS Materiale de constructii in Hudesti

Fier forjat și tâmplărie PVC Darabani

Pizzeria „La Alexino”-Hudești PENTRU COMENZI SUNAȚI LA NR. 0231 623 200


TERASA ȘTEFĂNESCU DARABANI

S.C Mira COM S.R.L HUDEȘTI


 

Click mai jos pentru fotografii !
 


CASA,,FUNERARĂ MIKIPIN,, HUDEȘTI 0756211576

CASA FUNERARĂ MIKIPIN HUDEȘTI 0756 211 576

ATELIER TÂMPLĂRIE PVC ÎN HUDEȘTI – CELE MAI MICI PREȚURI DE PE PIAȚĂ! RELAȚII LA NR. 0748 156 725

Foto Bruma Studio

DJ PENTRU EVENIMENTE relatii 0751164863

FRIZERIE COAFURĂ ÎN HUDEȘTI 0747 149 932

TRANSPORT INTERN ȘI INTERNAȚIONAL PERSOANE S.C. BRAVARIS BIG S.R.L. DARABANI

Reclma ta aici!

Parteneri principali

 

PARTENER MEDIA

Partener media

Administrare

contor pus pe 16 ianuarie

Flag Counter