Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat vineri că în perioada următoare Wizz Air va relua de pe Aeroportul “Ștefan cel Mare” din Suceava o parte dintre cursele care nu au mai fost operate de o lungă perioadă de timp datorită restricțiilor pandemice.

„Acest lucru înseamnă un pas important spre revenirea la normalitate”, a spus Flutur.

El a arătat că din 28 mai vor fi reluate zborurile spre Doncaster, în data de 29 mai spre Roma-Ciampino, pe 4 iunie spre Bologna, în data de 15 iunie spre Viena și din data de 16 iunie, spre Dortmund.În același timp va crește și numărul frecvențelor zborurilor spre unele destinații, din a doua jumătate a lunii iunie, destinația Londra-Luton va fi operată cu 9 frecvențe pe saptămână (lunea și vinerea fiind 2 zboruri zilnice), iar Milano-Bergamo cu 4 frecvențe pe săptămână.„Faptul că marile companii decid să reia o serie de zboruri anulate din cauza pandemiei reprezintă un bun semnal și un pas important spre revenirea la normalitate. Cred că vom putea anunța foarte curând și alte vești bune”, a spus Gheorghe Flutur./Surasa-newsbucovina.ro

Barbazan Valica

Proiectul Glasul Nordului s-a născut din pasiunea pentru a scrie și a aduce cititorilor informații utile. Dorința de a fi primul în prezentarea știrilor și de a lua parte la evenimentele importante pentru comunitate reprezintă motorul dezvoltării acestui proiect.

Recent Posts

Doina Elena Federovici, realeasă secretar al Senatului României: „Botoșaniul va avea în continuare o voce puternică în Parlament”

Doina Elena Federovici, senator PSD de Botoșani, a fost realeasă astăzi în funcția de secretar…

25 de minute ago

Botoșaniul, pe agenda reformelor lui Eduard Mititelu

„Mai puțină birocrație. Mai multă funcționalitate. Un stat care lucrează pentru cetățeni, nu invers” –…

53 de minute ago

Nissan Qashqai 1.5 DCI, mașină fiabilă și economică, scos la vânzare în Alba Hudești – Gata de drum, fără investiții!

Un Nissan Qashqai 1.5 DCI, an 2008, unul dintre cele mai apreciate SUV-uri compacte pentru…

3 ore ago

PSD cere adoptarea urgentă a pachetelor de relansare economică și solidaritate: „Oamenii pe primul loc!”

În ședința de astăzi a Consiliului Politic Național, PSD a decis susținerea adoptării, în regim…

23 de ore ago

Zi de har și binecuvântare la Parohia „Sfântul Nicolae” din Bajura – Instalarea noului paroh, părintele Șușu Ioan Vasile

Bajura a trăit astăzi, 1 februarie, un moment cu adevărat istoric și plin de har…

o zi ago

Armă de foc descoperită la Cristinești în urma unor percheziții domiciliare. Tânăr de 23 de ani, cercetat penal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare, vineri,…

2 zile ago