Adi Achelăriței – flăcăul care a făcut Vorona să joace din nou sub toba Moldovei

              Sunt tineri care visează la orașe mari și lumini străine, dar sunt și cei care fac să strălucească pământul de acasă.
Adi Achelăriței – un nume tânăr, dar rostit deja cu admirație în lumea dansului popular botoșănean – face parte din a doua categorie. La doar 21 de ani, flăcăul din comuna Vorona, județul Botoșani, a devenit simbolul unei generații care refuză să lase tradițiile să adoarmă.

Pasionat de arta folclorului românesc, Adi și-a transformat dragostea pentru dans într-o chemare. Nu doar că dansează – el trăiește fiecare bătaie de tobă, fiecare strigătură, fiecare pas ca pe o rugăciune pentru satul care l-a crescut.

Povestea lui începe acolo unde multe povești frumoase prind rădăcini: în copilărie. Avea doar 8 ani când a urcat pentru prima dată pe scenă în cadrul ansamblului „Poienița”, interpretând rolul ursulețului în obiceiurile de iarnă.
„Chiar de când eram mic, în jur de 4-5 ani, mergeam cu mare drag și mare entuziasm la festivalul de Datini și obiceiuri de iarnă din Vorona, ce se organizează în fiecare an pe data de 31 decembrie. Iubeam foarte, dar foarte mult masca… M-a atras culoarea, forma și tot ce ieșea în evidență la o mască de ursar, căldărar…”, povestește el.

Astăzi, tot el este ursar – „vin cu urșii di la munți șî pi coati șî genunchii”, cum spune cu mândrie, păstrând strigătul autentic al locului. Așa a crescut: în sunet de fanfară, în miros de cojoace și clopote de alămă, în mijlocul unei lumi care bate ritmul iernii în pieptul satului.

„Din vară eram cel mai mic dansator, unde colegii mei erau mult mai mari, dar cu mare încredere dădeam ce aveam mai bun. Pe atunci, Sergiu Dascălul – actualul primar al comunei – era instructor coregraf. A avut foarte multă încredere în mine și în ce pot face. Și ca persoană ce mă inspiră și felul de instruire (idol pot spune) este domnul maestru coregraf Costinel Leonte de la Ansamblul Artistic Ciprian Porumbescu din Suceava. Am avut cele mai frumoase amintiri alături de toți membrii ansamblului”, povestește Adi cu emoție.

Anii au trecut, dar pasiunea s-a aprins și mai tare. Astăzi, Adi Achelăriței este instructor de dans la ansamblul „Poienița” din Vorona – acolo unde, copil fiind, a învățat primii pași. Membrii ansamblului sunt elevii din învățământul gimnazial, iar el le insuflă nu doar mișcări, ci suflet, respect, identitate.

De asemenea, predă dans în Iași, în cadrul învățământului preșcolar și școlar, colaborând cu EmRa School Dance – una dintre instituțiile cunoscute pentru promovarea dansului în rândul copiilor și tinerilor.
Prin munca lui, aduce tradiția acolo unde mulți credeau că nu mai e loc pentru ea: între zidurile moderne ale orașului, în inima generației digitale.

Prin implicarea sa, Adi a participat la numeroase spectacole și concursuri din țară, reprezentând cu mândrie județul Botoșani și valorile folclorului românesc. A dansat în toate colțurile țării, ducând cu el nu doar pași, ci povești. A învățat dansuri din Moldova, Ardeal, Oltenia și Maramureș, descoperind în fiecare zonă o altă inimă a României.

Pe lângă activitatea didactică și cea din ansambluri, Adi colaborează și cu formația „Succes” din Botoșani, alături de care onorează evenimente importante din viața oamenilor.
„Am iubit mereu toba și sunetul acesteia”, spune el cu emoția sinceră a celui care și-a găsit drumul. Și când îl vezi jucând, înțelegi că nu e doar un dans – e un dialog între el și toba care i-a însoțit copilăria.

Prin pasiune, talent și dedicare, Adi Achelăriței a devenit mai mult decât un instructor – este o flacără care aprinde dorința de a păstra vii tradițiile. Este dovada că atunci când îți urmezi chemarea cu inimă curată, dansul nu este doar artă, ci viață.

În ochii lui arde aceeași lumină cu care a început totul – cea a copilului care, la 8 ani, a visat că lumea poate fi mai frumoasă dacă dansezi pentru ea.

„Niciodată dansul și muzica populară românească n-o să moară”, spune el, și n-ai cum să nu-l crezi. Cât timp va exista un Adi Achelăriței pe scenă, toba va bate mai tare, iar tradiția nu va cunoaște tăcerea.

Pentru că în Vorona s-a născut un flăcău care nu joacă doar dansul – joacă destinul unei culturi întregi.