Categories: Actualitate

Accident grav la ieșirea din Darabani spre Bajura Foto@ Video

Azi 29 Noiembrie 2020, în jurul orei 11:45 la ieşirea din Darabani către Bajura, a avut loc un grav accident de circulaţie care sa soldat doar cu o avarierie a unui automobil Renault,Acesta a forţat depăşirea unui alt autoturism care avea volanul pe dreapta ,iar automobilul Renault a fost acroşat cu roata din fata acesta pierzând controrul volanului ,izbindu-se puternic într-un gard recoșând şi răsturnându-se în carosabil. Nu au existat victime,doar şoferul autoturismului Renaul a fost puţin lovit la mâna, ieșind singur din autoturismul rasturnat,a fost consultat de catre medicii de pe amblanță apoi a fost transportat la spital pentru mai multe investigații. Poliţiştii de la brigada de circulaţie Darabani au venit la fața locului incepând investigatiile urmând să stabilească cauzele şi împrejurările accidentului.

Barbazan Valica

Proiectul Glasul Nordului s-a născut din pasiunea pentru a scrie și a aduce cititorilor informații utile. Dorința de a fi primul în prezentarea știrilor și de a lua parte la evenimentele importante pentru comunitate reprezintă motorul dezvoltării acestui proiect.

Recent Posts

Doina Elena Federovici, realeasă secretar al Senatului României: „Botoșaniul va avea în continuare o voce puternică în Parlament”

Doina Elena Federovici, senator PSD de Botoșani, a fost realeasă astăzi în funcția de secretar…

o oră ago

Botoșaniul, pe agenda reformelor lui Eduard Mititelu

„Mai puțină birocrație. Mai multă funcționalitate. Un stat care lucrează pentru cetățeni, nu invers” –…

2 ore ago

Nissan Qashqai 1.5 DCI, mașină fiabilă și economică, scos la vânzare în Alba Hudești – Gata de drum, fără investiții!

Un Nissan Qashqai 1.5 DCI, an 2008, unul dintre cele mai apreciate SUV-uri compacte pentru…

4 ore ago

PSD cere adoptarea urgentă a pachetelor de relansare economică și solidaritate: „Oamenii pe primul loc!”

În ședința de astăzi a Consiliului Politic Național, PSD a decis susținerea adoptării, în regim…

o zi ago

Zi de har și binecuvântare la Parohia „Sfântul Nicolae” din Bajura – Instalarea noului paroh, părintele Șușu Ioan Vasile

Bajura a trăit astăzi, 1 februarie, un moment cu adevărat istoric și plin de har…

o zi ago

Armă de foc descoperită la Cristinești în urma unor percheziții domiciliare. Tânăr de 23 de ani, cercetat penal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare, vineri,…

2 zile ago